Mariana Cojocaru, astrolog, a făcut câteva precizări la GÂNDUL LIVE referitoare la aliniera planetelor și cum poziția acestora influențează evenimentele majore care se petrec la nivel global, chiar și pandemia de coronavirus.
„Este un an câștigat dacă reușim cu toții să ne aprindem lumina din interior. Este un mesaj foarte complex. De ce? Pentru că perioadaaceasta, în care și Saturn intră în Vărsător, România fiind sub semnul Vărsătorului, ne spune de faptul că Saturn nu este doar Zeul Timpului, ci este un ceremit, un călugăr, un personaj care își întoarce fața spre credință pentru a aprinde această lumină din interior. Și iată! Vrem, nu vrem, și cei care nu au tocmai o premisă în ceea ce reprezintă noua eră, astrologia, trecerea către o altă zonă în care spiritele superioare vor să aducă pacea aceea de 1.000 de ani, vor trebui să înțeleagă forța, că izolându-se trebuie să studieze, trebuie să fie mai buni.
În primul rând, vreau să spun că nu este vorba neapărat de conjuncția lui Jupiter cu Pluton, nu Pluto – e personaj de desene animate. Trebuie să înțelegem că tranzitul lui Jupiter este o dată la 11 ani, ca să ajungă în același semn zodiacal, în acest timp se intersectează o dată cu Pluton, iar în alte perioade chiar de două ori.
Aspectul care a dus la această pandemie este dat de cu totul altceva, de alinierea de panete care a existat Chiron, Lilith. Chiron reprezintă lecția de viață și care vrea să dea o pleasnă celor care încearcă prin diverse metode să decimeze populația, să înjumătățească populația planetei…
Unii chinuie prea tare Pământul. De exemplu, cei care, în mileniul 3, chinuie cu bestialitate animalele, care sunt tot suflete, dar de la Dumnezeu.
E decalajul mare între oamenii foarte bogați și cei foarte săraci. Există un filmuleț foarte interesant cu Bil Gates care lucrează de ani de zile special pentru așa ceva. Am rămas uimită, șocată!”, a precizat astrologul Mariana Cojocaru la GÂNDUL LIVE.